ORTODONTIE

GENERALITATI

4 reguli de bază pentru succesul tratamentului ortodontic:

1. Sunt atent la alimentatie

Evit toate alimentele DURE și LIPICIOASE ( bomboane, nuci, gumă de mestecat etc. ). Desprinderea atașamentelor sau fracturarea arcurilor duce la complicații sau prelungește perioada de tratament.

2. Am o igienă ireprosabila

Fac un periaj minuțios după fiecare masă sau cel puțin dimineța și seara. Periuța electrică este mai eficientă decât cea manuală. Aparatele fixe rețin resturile alimentare iar riscul carios este crescut în cazul unei igiene necorespunzătoare. Aparatele mobile ( plăcuțe sau trainere ) se igienizează cu periuță de dinți și pastă.

O dată pe zi folosesc periuța interdentară pentru a avea acces sub arcul ortodontic. Pentru a verifica eficiența periajului folosesc un revelator de placă.

 

3. Nu uit programarea la control

Fiecare control reprezintă o etapă anume a tratamentului, amânarea lui presupune prelungirea duratei tratamentului.

4. Urmez instrucțiunile date de medicul meu in ceea ce privește purtarea elasticelor și a aparatului de contenție

Tratamentul copiilor

  • prima consultație se recomandă a fi făcută în jurul vârstei de 3 ani
  • medicul ortodont poate decide necesitatea unei intervenții imediate sau depistează semnele unei anomalii care se tratează la vârste mai mari
  • intervenția imediată  se indică în cazul anomaliilor grave și are rolul de a simplifica tratamentul și de a-i reduce durata în etapa a 2-a

 

DISJUNTORUL  HYRAX

rolul lui este de a lărgi arcada superioară DETALII>>

 

EDUCATOARELE FUNCtIONALE SAU TRAINERE

exercită următoarele acțiuni combinate: corectează poziția limbii, reeducă comportamentul buzelor, eliberează creșterea mandibulară,  facilitează prealinierea dentară  DETALII>>

Tratamentul adolescentului

Se face cu aparate fixe, care permit deplasarea dinților astfel încât să existe o concordanță între arcada superioară și cea inferioară. DETALII>>

Tratamentul adultului

Rolul lui este de a realiza o ocluzie (mușcătură) funcțională și corecția estetică.

Se face cu aparate fixe, fără a putea însă beneficia de avantajele creșterii, prezente la pacientul adolescent. DETALII>>

 

Redresari preprotetice

Motivul pentru care medicul stomatolog indică protezarea imediată după fiecare extracție este acela de a preîntâmpina migrările postextracționale. Acestea sunt deplasări ale dinților vecini și antagoniști, care tind să includă în mod natural breșa creată. Ele îngreunează sau fac imposibilă o protezare tardivă corectă.

 

Dacă totuși extracția este veche și migrările au avut loc, dinții vecini și antagoniștii se pot redresa cu aparate ortodontice parțiale (de mici dimensiuni, ancorate doar în zona dinților de redresat), pentru a creea condiții ideale protezării clasice sau cu implanturi. Astfel, se asigură longevitatea lucrărilor dentare.

 

DETALII>>

Contentia

Este o etapă foarte importantă care urmează după tratamentul ortodontic activ. Rolul  aparatelor de contenție este de a menține rezultatul obținut și de a garanta stabilitatea    tratamentului. DETALII>>

str. București nr. 1,  ap 3, Cluj-Napoca

|  Powered by INTEGRIS

|  GDPR